Facturi
Scopul paginii
Toate facturile și proformele emise de firmele tale. Se ajunge din meniul lateral: Financiar → Facturi.
Pas cu pas
- În meniul din stânga: Financiar → Facturi.
- Ca să găsești un rând anume, folosește căutarea de sub titlu, apasă pe capul unei coloane ca s-o sortezi — a doua apăsare o întoarce — sau restrânge lista la o perioadă, din Data de Început și Data de Finalizare. Butonul de adăugare a filtrelor, pe care îl au alte liste, nu apare aici — filtrarea se face pe perioadă. Cum funcționează cele două feluri de filtre e explicat în Cum arată un ecran.
- Apeși pe rând ca să-l deschizi. Merge și iconița de la capătul rândului, în coloana Acțiuni: stai cu mouse-ul pe ea și scrie Detalii Factură. Clicul pe un buton din Acțiuni sau pe caseta de bifat face doar ce spune el — nu deschide rândul.
- Ca să adaugi ceva nou: butonul Adaugă factură, sus în dreapta.
Acces și autorizare
Ecranul cere permisiunea pe Financiar. Fără ea, Facturi nu apare în meniu.
Ce vezi pe ecran
| Coloană | Ce conține |
|---|---|
| Nume Client | Cumpărătorul, așa cum a fost salvat pe factură |
| Identificator (CNP/CUI) | Codul fiscal al cumpărătorului |
| Factură | Seria și numărul |
| Tip Client | Persoană fizică sau firmă |
| Status Plată | Neplătit · Parțial Plătit · Plătit Integral |
| Stare document | Unde e factura în circuitul fiscal — vezi mai jos |
| Sumă | Totalul facturii |
| Acțiuni | Deschide factura |
Când nu e nimic de arătat, tabelul scrie „Nu există nicio factură".
Starea documentului
Coloana Stare document e despre ANAF, nu despre bani. O factură Acceptată poate fi în același timp Neplătită — sunt două lucruri diferite.
| Stare | Ce înseamnă |
|---|---|
| Ciornă | Încă neemisă. Nu s-a depus nimic. |
| Emisă | Numerotată și emisă, netrimisă încă la ANAF. |
| Trimisă | Depusă la ANAF; se așteaptă răspunsul. |
| În validare | ANAF încă o procesează. |
| Acceptată | Acceptată de ANAF. Se poate anula doar prin storno. |
| Respinsă | Respinsă de ANAF. Se corectează și se trimite din nou. |
| Stornată | Anulată printr-o factură de storno. |
Nu există „anulare locală". O factură care n-a ajuns la ANAF se șterge; una acceptată se stornează. Nu e nicio a treia ieșire.
Filtre și căutare
Deasupra tabelului stau filtrele pe perioadă, iar sub ele restul:
| Filtru | Ce face |
|---|---|
| Selectează Compania | Firma emitentă. Lista e fixată pe o companie; la intrare e aleasă prima |
| Locație Client | Filtrează după locația cumpărătorului |
| Tip Client | Persoană fizică sau firmă |
| Serie Factură | Doar facturile dintr-o serie |
| Serie Proforma | Doar proformele dintr-o serie |
Filtrul de serie e potrivire exactă, nu tipar. O serie FCT nu aduce și FCT2.
Tabelul se sortează din antetul coloanelor, iar numărul de rânduri pe pagină se schimbă de sub tabel.
Acțiuni disponibile
| Buton | Unde | Ce face |
|---|---|---|
| Adaugă factură | Sus dreapta | Deschide formularul de factură nouă |
| Adaugă companie | Sus dreapta | Apare când organizația n-are nicio firmă emitentă |
| Exportă datele | Deasupra tabelului | Scoate lista filtrată |
| Detalii Factură | Pe rând | Deschide factura |
| Descarcă PDF | Pe rând | Salvează factura tipărită |
| Încarcă factură în eFactura | Pe rând | Trimite documentul la ANAF — vezi e-Factura |
| Descarcă fișierul facturii | Pe rând | Salvează XML-ul trimis |
Patru dintre ele sunt pe rând, nu doar deschiderea. PDF-ul, trimiterea la ANAF și XML-ul se iau direct din listă, fără să intri în factură. Butonul de e-Factura își schimbă înfățișarea după starea documentului — în așteptare, în validare, eșuat sau confirmat — și e stins pe ce nu e factură (o proformă n-are ce căuta la ANAF).
Fiecare rând are și o bifă, pentru acțiunile pe mai multe facturi deodată.
Ștergerea, stornarea, trimiterea pe email și emiterea chitanței se fac din factură.
Sub filtre stă Resetează Filtrele; sub tabel, Rânduri pe pagină și navigarea Înapoi / Înainte.
Relație cu alte pagini
- Factură nouă — formularul de emitere.
- Chitanțe — încasările pe facturi.
- Setări facturare — seriile și numerotarea.
- Clienți — cumpărătorii care ajung pe factură.
Erori și mesaje
| Mesaj | Când apare | Ce faci |
|---|---|---|
| „Nu există nicio factură" | Lista e goală după filtre | Resetează filtrele sau schimbă compania |
| „Nu există nicio companie creată. Pentru a crea o factură trebuie să aveți măcar o companie creată!" | Organizația n-are firmă emitentă | Apeși Adaugă companie |
| „Eroare la încărcarea clienților.Reîncearcă" | Lista de clienți n-a putut fi citită | Reîncarcă pagina |

