Contacte
Scopul paginii
Contacte e agenda comercială a organizației: oamenii cu care discuți înainte să existe o factură. Se ajunge din meniul lateral: Vânzări → Contacte.
Un contact nu e același lucru cu un client. Clientul e entitatea care primește factura și stă în Financiar; contactul e persoana. Legătura dintre ele se face din fișa contactului.
Pas cu pas
- În meniul din stânga: Vânzări → Contacte.
- Ca să găsești un rând anume, folosește căutarea și Sortare, de sub titlu. Cum funcționează cele două feluri de filtre e explicat în Cum arată un ecran.
- Apeși pe rând ca să-l deschizi. Merge și iconița de la capătul rândului, în coloana Acțiuni: stai cu mouse-ul pe ea și scrie Editează contact. Clicul pe un buton din Acțiuni sau pe caseta de bifat face doar ce spune el — nu deschide rândul.
- Ca să adaugi ceva nou: butonul Adaugă contact, sus în dreapta.
Acces și autorizare
Ecranul cere permisiunea Vânzări → Gestionare contacte. Fără ea, modulul Vânzări nu apare în meniu, iar intrarea directă pe adresă e refuzată.
Ce vezi pe ecran
Un tabel cu Prenume, Nume, Adresă de email, Companie, Titlu și Acțiuni. Apeși pe iconița Editează contact de pe rând ca să intri în fișa contactului.
Numele coloanelor nu sunt cele din formular: câmpul se cheamă Email când îl completezi și Adresă de email în tabel, iar Funcție devine Titlu.
Lista e paginată, sortabilă și are un câmp de căutare sus.
Câmpuri
Formularul de adăugare:
| Câmp | Obligatoriu | Note |
|---|---|---|
| Prenume | da | |
| Nume | da | |
| nu | Dacă îl completezi, trebuie să fie unic în organizație | |
| Telefon | nu | Prefix + număr, doar cifre |
| Companie | nu | |
| Funcție | nu |
Emailul e opțional, dar unic dacă există. Poți avea oricâte contacte fără email; două contacte cu același email nu se pot salva. Regula e verificată doar pe valori completate.
Acțiuni disponibile
Rândul se deschide dacă apeși pe el.
| Buton | Unde | Ce face |
|---|---|---|
| Adaugă contact | Sus dreapta | Deschide formularul într-o fereastră |
| Importă | Sus dreapta | Import din CSV / XLSX — vezi mai jos |
| Caută | Sus | Caută în listă |
| Editează contact | Iconiță pe rând | Deschide fișa contactului |
| Bifa de pe rând | Coloana din stânga | Selectează rândul pentru acțiuni în grup |
Un contact se poate adăuga și fără să treci pe pagina asta: Ctrl/Cmd + K deschide paleta rapidă, care are „Contact nou".
Căutarea începe de la începutul cuvântului
Căutarea găsește doar potriviri de la ÎNCEPUTUL valorii. Caută în prenume, nume, email, companie, funcție și telefon, dar fiecare cu potrivire la început: „Pop" găsește „Popescu", iar „opescu" nu găsește nimic.
E cel mai des motiv pentru care „contactul nu apare" deși există. Caută după cum începe, nu după ce conține.
Import din CSV sau XLSX
Butonul Importă deschide un flux în trei pași: alegi fișierul, verifici maparea coloanelor, confirmi.
Antetele se mapează singure, în română sau engleză, cu sau fără diacritice, în orice ordine: „Prenume", „First Name", „Funcție", „Title" ajung fiecare pe câmpul potrivit. Dacă o coloană nu e recunoscută, o alegi manual din listă.
Formatul acceptat: CSV, XLSX sau XLS, cu antetul pe primul rând. CSV-ul exportat de Excel în română
folosește ; ca separator — e recunoscut automat.
Butonul Descarcă șablon îți dă un fișier cu antetul corect și un rând exemplu completat — Ion, Popescu, ion.popescu@exemplu.ro… — ca să vezi ce formă se așteaptă. Șablonul e potrivit pe ecranul din care îl ceri: la clienți are Nume, Tip client, CUI / CNP… Țară, cu Exemplu SRL / firma / RO12345678 … România. Reîncărcat așa cum e, antetele lui se mapează singure, fără să atingi nimic la pasul doi.
Toate importurile din aplicație folosesc aceeași fereastră — contacte, clienți, angajați, remindere și produse. Dacă știi unul, le știi pe toate.
Un rând invalid costă doar rândul lui. Restul fișierului se importă, iar la final vezi câte înregistrări s-au creat și, pe rânduri, care au eșuat și de ce. Un email deja existent în organizație e raportat ca rând eșuat, nu creează un duplicat.
Ștergerea unui contact
Ștergerea cere confirmare și nu distruge istoricul: contactul iese din listă, dar afacerile care îl au rămân întregi și continuă să-l afișeze. E o retragere din agendă, nu o ștergere din trecut.
Erori și mesaje
| Mesaj | Când apare | Ce faci |
|---|---|---|
| „Adresa de email există deja" | Emailul e folosit de alt contact | Lasă câmpul gol sau folosește altă adresă |
| „Numărul de telefon poate conține doar cifre, „+" și „-"." | Telefonul conține litere | Doar cifre, + și - |
| „Adresa de email nu e validă." | Emailul trece de browser dar n-are domeniu cu punct — de pildă ana@firma | Scrie adresa întreagă, cu .ro sau .com |
| „Format neacceptat. Folosește CSV, XLSX sau XLS." | La import | Salvează fișierul în alt format |
Un email fără @ nici nu ajunge la aplicație. Câmpul e de tip email, deci browserul oprește
trimiterea și scoate el bula lui — un mesaj care nu vine de la Gesti și care arată altfel în fiecare
browser. Apeși Salvează și, aparent, nu se întâmplă nimic: fereastra rămâne deschisă, fără toast.
Uită-te la câmpul de email, acolo e explicația.
Relație cu alte pagini
- Fișa contactului — datele complete, afacerile lui și legătura cu un client;
- Afaceri — fiecare afacere pornește de la un contact.
Întrebări frecvente
Am importat 50 de contacte și s-au creat 47. Unde sunt celelalte trei? În raportul de la finalul importului, cu numărul rândului și motivul. Cele mai frecvente: lipsește prenumele sau numele, ori emailul există deja.
Caut un contact și nu-l găsesc, deși știu că e acolo. Căutarea se potrivește de la începutul valorii. Scrie primele litere ale prenumelui, numelui sau companiei.
Ce se întâmplă cu afacerile unui contact șters? Rămân. Contactul dispare din listă, dar afacerile lui îl arată în continuare.
Ferestre
| Fereastră | Ce face |
|---|---|
| Adaugă contact | Adaugă o persoană: nume, email, telefon, firmă |

